joi, 23 iunie 2011

luni, 13 iunie 2011

Livada "devorata" si intrebarile sale ...


O mana de oameni inimosi, sensibili si talentati au facut sa se intample o decorare temporara a spatiului public cu franturi din viata de zi cu zi a bucuresteanului transpuse pe hartie fotografica.

Desi, din motive "socio-tehnologice", nu am putut participa la vernisaj si nici nu am putut contribui cu fotografii, am tinut neaparat sa vad pe viu “Livada de fotografii” , asa ca,impreuna cu sotia si cu juniorul, am trecut prin Pasajul Universitatii duminica, 12.06.11, pe la 10 am.
Nu mica mi-a fost stupoarea atunci cand , in loc de “pomi incarcati de rod” am mai gasit doar cativa stalpi acoperiti cu hartie alba , pe care, din loc in loc mai atarna, stingher, cate o fotografie.

Era exact ca o livada lovita de furtuna, cu vant si grindina, sau ca una atacata si devorata de lacuste ori de omizi…

Au urmat intrebarile, pe care vreau sa vi le impartasesc si voua :


Oare chiar atat de barbari suntem incat nu putem trece pe langa o floare frumoasa fara a o rupe?

Chiar nu putem admira un lucru fara a lua si acasa din el?

(cineva spunea[intr-un post de pe facebook] ca a auzit “explicatii” de la “colectionari”, ca le-ar lua acasa spre distractia ludica a copiilor sau, pur si simplu pt ca i-au placut)

Oare daca-mi place x5-ul vecinului, musai sa iau o oglinda, un stergator, ceva, la mine acasa???

(nu indraznesc sa ma intreb ce-ar trebui facut daca imi place rochia altei vecine…)

De ce nu putem admira frumosul doar la nivel spiritual si avem neaparata nevoie de un fragment material???(sau, daca intr-adevar avem aceasta nevoie, de ce nu ne putem multumi sa facem o simpla fotografie cu telefonul???)


Trecand peste faza initiala de consternare, optimismul meu incurabil a venit si cu o intrebare mai putin dureroasa:

Poate ca asta e cea mai buna dovada ca le-au placut fotografiile?!

Iar spiritul mercantil a completat:

Poate ca n-ar fi lipsit de interes ca data viitoare sa existe si standuri de unde sa se poata cumpara exemplarul preferat, astfel incat cel de pe stalp sa fie lasat in pace sa-si indeplineasca menirea de a bucura si sufletul altora , iar la final sa poata fi donat Muzeului urbei?

Iar ratiunea a soptit si ea:

Poate ca ar trebui informati trecatorii mai bine despre scopul si destinatia finala a exponatelor si despre faptul ca nu trebuie sa le rupa si sa le ia acasa?

(si iarasi mercantilul: “ si ca daca vor neaparat, pot avea un album intreg, contra unei sume rezonabile??)

Cred ca ar fi tare bine daca am cauta cu totii, organizatori,expozanti si simpli privitori, raspunsul corect la aceste intrebari (si poate si la altele, care nu mi-au trecut mie prin minte, dar poate au fost formulate de altii) … !

Toate cele bune,


Claudiu Negut – Hossu

(Claudiunh)